NEVOIA DE LECTURĂ, ÎN PERSPECTIVA EDUCAŢIEI PERMANENTE

 Motto:,,...să rămâie feciorilor şi nepoţilor,să le fie de învăţătură,despre cele rele să se ferească şi să socotească,iar dupre cele bune să urmeze şi să înveţe…”

                                                                Grigore Ureche

    Pornim de la ipostaza primă a realizării educaţiei permanente graduale,în raport cu vârsta ce implică din ce în ce mai multă cunoaştere,cu tenta formării,în nuce,a ,,foamei”spirituale de autoperfecţionare.

    Logica acestei disertaţii este de a reface ,,traseul” atâtor argumente deja existente în literatura de specialitate,cu ample rezonanţe psihologice şi sociale.

    Dorinţa expresă este aceea de a căuta şi găsi-sigur- acelaşi ,,diamant”,mereu nou,cu valenţe practice,în orice etapă a pregătirii umane.

     Diverse instituţii au găzduit,deseori,asemenea intervenţii;iar,dacă abordez această temă,dintr-un anumit unghi de vedere,e că,deşi nimic,aproximativ,nu e nou sub soare,uneori redescoperim (ca necesitate indubitabilă),locul ce revine,la un moment dat, lecturii,studiului,nevoii de a citi.

    Se pune firesc întrebarea:vizăm un ideal de om?

    Dintotdeauna s-a dorit atingerea unui anumit orizont de perfecţiune umană.(Doresc să fiu cu dreaptă măsură înţeles!)Profilul unui asemenea individ a fost configurat încă din antichitate.

    Răspunsul, la întrebarea anterioară,este previzibil afirmativ.Cum l-am prefigura,cum ar trebui să activeze acest om al micii culturi,ne direcţionează spre alte planuri integratoare,ce derivă de aici:intenţionează societatea fiecărui timp,istoriceşte gândind,realizarea unui asemenea ins?

    Opinia mea se îndreaptă spre descoperirea unor conotaţii,în care aş decoda o altă întrebare şi,în acelaşi timp,o exclamaţie de bucurie a împlinirii spirituale pentru semenii mei.

    Faptul că acest fenomen,în prima fază,dar şi ulterioarele,converge spre o cascadă a întrebărilor,are o semnificaţie esenţială,deoarece este posibil să se dorească pregătirea individului până la un anumit nivel.În acest context,ca într-un joc de scântei,îmi vin în minte cuvintele lui Erasmus din Rotterdam,din ,,Elogiul nebuniei”, ,,Dacă toţii oameni ar fi nişte înţelepţi…”Atunci,în ce parametri să judecăm relaţia om-societate,din punctul de vedere al pregătirii intelectuale,având în prim-plan configuraţia că,în orice perioadă modernă,s-a avut ca ţintă reformatoare ca,prin şcoală,să se atingă cote pregătitoare cât mai consistente…

   O primă concluzie:m-am referit la un anumit ideal educaţional,care ar viza (şi aici,s-ar impune precizarea,prin detalii ale finalităţilor),pregătirea constantă,ca om informat,dar având şi o multitudine de deprinderi şi abilităţi:nevoia de a citi,implicit de a cunoaşte,comportamentul civilizat,un om de o mare mobilitate de conversie în domeniul profesiilor,liber consimţită,un om al cetăţii!

    Cadrul legislativ general existent (şi în societatea noastră)stipulează expres asemenea imperative de formare a tinerilor.Se fac eforturi financiare,mai mult sau mai puţin ,,cu greutate”,în domeniul educaţiei,de la ţară la ţară,avându-se ca suport puterea economică.

Exemplele peremptorii de investiţii,cu scop educativ,avem în lumea întreagă…                                                                         

   Am argumentat,şi voi continua să susţin,despre calitatea coerentă în sistemul de învăţământ,fiind necesar un program al reformei reale,continue,cu vectori pe o perioadă,şi nu ,,facerea lumii” după ,,vântul politicii”,observabilă cu efecte,aproximativ,nebenefice în România.

     M-aş opri la ceea ce am surprins la început,în prim-plan,nevoia de a citi…Se subînţeleg variile implicaţii!

    Multe publicaţii,cu profil adecvat,aşa cum subliniam mai sus,au inserat,în paginile lor,articole cu o asemenea temă,deloc facilă,de largă notorietate şi complexă întreprindere:nevoia de lectură,luându-se în considerare instrumentele folosite în şcoală pentru a determina acest  ,, fenomen”.S-a invocat,deseori,concurenţa lecturii cu televiziunea,computerul,facilităţile largi…

    Cunoaşterea prin lectură (a citi) s-ar putea realiza prin două modalităţi,absolut la îndemâna multor elevi din şcolile româneşti:

     a)cea clasică şi/sau

     b)din sistemul de educaţie informatizat,prin intermediul unor programe.

    Acestea să se convertească în plăcerea lecturii…

    Aserţiunea ce cuprinde îndemnul de a citi nu se circumscrie ariei beletristice,sau numai acesteia,ci are în vedere mutaţiile semnificaţiei noţiunii de lectură,ce vizează o diversitate incontestabilă de domenii,cu filiere spre un anumit statut social al individului.Interferenţa tuturor acestor planuri să se materializeze în procesul de împlinire a omului devenit cult,sau pe cale de a deveni,demarcaţiile fiind greu de efectuat.

   Acesta este un proces complex,indubitabil,ce necesită demararea lui încă de la vârste cât mai mici până la stadiul conştientizării nevoii de informare şi formare.Un copil,de la un anumit prag temporal,poate prefera informaţiile dintr-un domeniu ştiinţific,prin consultarea,a ceea ce numim literatura de specialitate.

  Educatoarea,învăţătorul,profesorul,într-o unitate indestructibilă în cadrul sistemului,au posibilitatea şi puterea modelării,şi de aici,de a exercita o influenţă benefică asupra copilului-elevului-tânărului-adultului,spre a simţi imperios nevoia de autoperfecţionare,de educaţie permanentă.

 Voi reveni,din această multitudine de aspecte,generoase în abordare ideatică,la ceea ce poate

întreprinde profesorul de limba şi literatura română,de pe o anumită treaptă incipientă,în realizarea educaţiei estetice,educaţiei patriotice(pe nedrept abandonată,eliminată!),deşi limitative,prin lecturile literare,ce le parcurg elevii,doar ca o latură integrantă a procesului de predare-învăţare-evaluare.

  Grădiniţa şi şcoala,prin mijloacele lor de început de devenire,de perfecţionare virtuală,pot contribui decisiv la ,,formarea” unui tânăr,care să simtă ,,foamea de informaţie” şi să frecventeze ,izvoarele clasice sau informatizate.Fundamentale,în acest context,sunt mijloacele,modalităţile,strategiile folosite,în a oferi instrumentele de ,,operare” pentru acum sau pentru perspectiva dezvoltării sale.

  Copilul este învăţat să meargă ,este învăţat să se manifeste în comunitate,este învăţat să citească…Unde ar trebui să ajungă pentru atingerea reperelor stipulate în ţintele educaţiei,folosind transferul spre ,,să se înveţe”,pentru sine şi semenii săi,pentru devenirea sa,în particular?

  Este un adevăr axiomatic:elevii citesc din ce în ce mai puţin.De cele mai multe ori obligaţi în a parcurge listele cu lecturi suplimentare,acolo unde se mai ,,poartă”…Uneori,profesorii neglijează aspectul cointeresării elevului pentru un anumit gen de literatură.S-ar impune printr-un program,eficient integrat normei didactice şi programei şcolare,elaborarea unei liste personalizate de lecturi,în sens general,raportate finalităţilor operaţionale ale unei discipline, în complementaritate cu aceasta,în ideea abordării cât mai exhaustive a unui aspect/fenomen/cerinţă prevăzut(ă) în programă,iar nu ca un scop în sine:după număr de autori,de lucrări,rupt de contextul la care se face raportarea.

  Să se înţeleagă de către cei cu puteri decizionale,de a se proiecta o Programă cu aplicaţii,care să rezoneze,în mintea şi sufletul elevilor,cu nevoile şi trăirile acestora,într-o primă fază.Astfel,fiecare nivel de învăţământ,în mod coerent,să cuprindă compartimentarea programei analitice pe o perioadă de 12-13 ani şcolari,cu liste auxiliare,esenţiale,pentru fiecare obiect de studiu,în cadrul,de mai târziu,al rutelor şcolare.

  Nu avem pretenţia deţinerii unor adevăruri absolute,de a găsi şi oferi toate mijloacele şi instrumentele ce le poate avea dascălul român,mai ales că fiecare are partea sa inconfundabilă (ACOLO UNDE EXISTĂ VOCAŢIE!),în a forma omul,mereu dornic de perfecţionare;dar stă în puterea,trebuie şi voinţă,de a se restructura în sistem,unitar,totul,de a se înlătura balastul(nu în sens peiorativ,el poate fi util în alt segment şcolar) şi să atingă esenţializarea în formarea şcolarului,a ceea ce este în concordanţă cu direcţiile societăţii.

  Programele şi manualele cuprind texte,noţiuni valabile altundeva,dar nu pentru a forma deprinderi şi abilităţi configurării şi unui bun cetăţean,ca aspect inseparabil al educaţiei pentru viaţa democratică.

  Elementele fundamentale pentru realizarea educaţiei  permanente se află,aşa după cum au reliefat personalităţi ale lumii literare şi pedagogice,în anii de şcoală,oferind multiple argumente în această direcţie.

  Este timpul desăvârşirii,printr-un Program Naţional al Educaţiei, reformei ,sub absolut toate aspectele, în învăţământul românesc!

  

PROF.MIHAI PĂCURARU,

ŞCOALA CU CLASELE I-VIII

STEJARU,JUD.TULCEA