CUVÂNT ÎNAINTE
| NB! În descifrarea semnificației primei sărbători, m-au ajutat și unii dintre elevii mei de-a opta care, accesând blogspotul ”Prin râs se îndreaptă moravurile”, mi- au citit postarea și au dat curs invitației de a se informa. |
În atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă ( 12 zile, de la Crăciun până la Sfântul Ion ), am aflat, prin comunicare on-line, pe facebook, despre un rit mai puțin cunoscut, și anume SĂRBĂTOAREA MOȘOAIELOR/ MOȘOILOR. De aici, am ajuns la un alt obicei, mai puțin cunoscut, ÎNTRECEREA CAILOR și apoi PAȘTELE CAILOR.
Mi se pare foarte important să (re)descoperim frumusețea culturii populare, atât de valoroasă prin autenticitatea simțirii, prin valorile etice, estetice și filosofice incluse în „mici capodopere” de genialitate românească.
| - autoarea - |
"În comuna Luncavița, în ziua de 6 decembrie, de SF Nicolae (Sf Neculai), încep Sărbătorile Moșoaielor, care se încheie pe 6 ianuarie, de Sfânta Bobotează. Practic, în seara zilei de 6, pe străzile satelor Luncavița și Rachelu, încep să se adune moșoii și moșoicuțele, care sună clopotele (cloapetele). Moșoii au talăngi mari, mască din tărtăcuță (cătrună), coarne de cerb sau berbec, piele de vulpe, cojoc lung de lână. Moșoicuțele au clopoței mici (cioi), mască din tărtăcuță cu piele de iepure, coarne de căprioară, cojoace scurte. În fiecare seară, până noaptea târziu, se aud clopotele lor.
In timpul acesta se constituie cetele, iar colindătorii repetă colindele la fiecare acasă, pe rând. În seara de Ajun a Crăciunului, pe 24 decembrie, moșoii și moșoicuțele ies la defilarea din centrul comunei. Mii de oameni vin să admire dansul moșoilor!
Moșoiul netezete calea Nașterii Domnului, alungă tot ce este rău din anul care se încheie, ne primenește pentru una din cele mai mari sărbători ale creștinățății, Nașterea, și pentru Anul Nou!
Cei plecați din localitate se întorc acasă pentru această zi specială. Cetele se înscriu la primărie, iar la sfârșitul defilării se urcă pe scenă și colindă. Apoi fac același ritual în toată comuna, Luncavița și Rachelu. Se colindă până pe 6 ianuarie, când, după întrecerea cailor, moșoii colindă până seara târziu."
BOBOTEAZA CAILOR
Boboteaza are o semnificaţie aparte pentru locuitorii comunei tulcene I. C. Brătianu, delimitată de Dunăre faţă de judeţul Galaţi, după ce au adoptat obiceiul păgân de botezare a cailor.
Localitatea, numită pe vremuri Zaclău, atestată documentar de câteva sute de ani, a fost locuită de o comunitate de tătari, care aveau obiceiul să se întreacă la fiecare început de an în curse de cai.
Cu timpul, creştinismul a adoptat tradiţiile păgâne, astfel încât, după cum spune preotul satului, Andrei Silviu Oltean, a apărut o nouă sărbătoare - Boboteaza cailor.
Ziua de Bobotează începe la I. C. Brătianu, ca în toate localităţile de pe malul Dunării, cu slujba de dimineaţă, care este urmată de aruncarea crucii în apele fluviului.
Botezul cailor, cum mai este cunoscut acest obicei, reprezintă purificarea animalelor pentru anul care tocmai a început. Câştigătorii celor două concursuri sunt convinşi că sunt binecuvântaţi de Dumnezeu şi că vor avea un an spornic.
Tradiţia populară susţine că niciunul dintre caii care sunt binecuvântaţi de Bobotează nu se îmbolnăveşte în cursul anului și că va fi mult mai sănătos și mai viguros decât unul nebotezat.
Localitatea, numită pe vremuri Zaclău, atestată documentar de câteva sute de ani, a fost locuită de o comunitate de tătari, care aveau obiceiul să se întreacă la fiecare început de an în curse de cai.
Cu timpul, creştinismul a adoptat tradiţiile păgâne, astfel încât, după cum spune preotul satului, Andrei Silviu Oltean, a apărut o nouă sărbătoare - Boboteaza cailor.
Ziua de Bobotează începe la I. C. Brătianu, ca în toate localităţile de pe malul Dunării, cu slujba de dimineaţă, care este urmată de aruncarea crucii în apele fluviului.
Botezul cailor, cum mai este cunoscut acest obicei, reprezintă purificarea animalelor pentru anul care tocmai a început. Câştigătorii celor două concursuri sunt convinşi că sunt binecuvântaţi de Dumnezeu şi că vor avea un an spornic.
Tradiţia populară susţine că niciunul dintre caii care sunt binecuvântaţi de Bobotează nu se îmbolnăveşte în cursul anului și că va fi mult mai sănătos și mai viguros decât unul nebotezat.
Mulți săteni cred că, deoarece calul este ajutorul omului în treburile gospodărești și la munca de pe câmp, el ar trebui purificat întocmai ca cel pe care-l slujește .
Această datină a creat și superstiții: ca și în noaptea de Anul Nou, și în noaptea dinaintea zilei Botezului Cailor, fetele mari pun sub pernă busuioc pentru a-și visa viitorul soț; se afumă grajdulpentru îndepărtarea duhurilor rele din preajma cailor.
Dar, mai ales, Boboteaza este o serbare, un prilej de distractie. O adevărată paradă a cailor, fiecare proprietar dorind să arate celorlalti că al lui este mai frumos, mai bine îngrijit, mai de rasă, mai frumos împodobit.
Dar, mai ales, Boboteaza este o serbare, un prilej de distractie. O adevărată paradă a cailor, fiecare proprietar dorind să arate celorlalti că al lui este mai frumos, mai bine îngrijit, mai de rasă, mai frumos împodobit.
În multe locuri, se spune că toți cei care-și botează caii vor avea un an bun, cu recolte mănoase și - de obicei - acest ritual este urmat de o alergare - întrecere de cai sau de viteză pentru atelaje.
Această sărbătoare este așteptată cu nerăbdare și de locuitorii altor sate și orașe, care, în această zi merg la biserică pentru a-și boteza caii.
Această sărbătoare este așteptată cu nerăbdare și de locuitorii altor sate și orașe, care, în această zi merg la biserică pentru a-și boteza caii.
PAȘTELE CAILOR
Sărbătoarea îşi are originile seculare în Bulgaria, dar a pătruns şi în România. La noi însă tradiţia se mai respectă azi doar în comunitatea bulgarilor din Târgovişte, în prima sâmbătă din Postul Paştelui. Caii sunt acum binecuvântaţi de preot, pentru a fi sănătoşi în noul an de muncă.
Românii au o vorbă, înrădăcinată în negura timpului. Se zice aşa - la Paştele Cailor - ca şi cum nimic din ce ţi-ai propus nu se va împlini vreodată.
Ei bine, există Paștele Cailor, în prima sâmbătă din postul cel mare, al Paştelui. În această zi este Paştele Cailor, când animalele sunt duse la biserică, binecuvântate de preot, să fie sănătoase în anul ce urmează.
După o iarnă în care au stat în grajd, caii sunt scoşi la aer curat, în preajma sărbătorii lor. Primesc „încălţări" noi, adică, sunt potcoviţi, apoi ţesălaţi. Li se agaţă şi o fundă roşie, să nu fie deocheaţi. Puşi, în cele din urmă, la căruţă, care şi ea a fost, la rândul ei, reparată, vopsită, i s-au montat câte două rânduri de scânduri, de-a latul atelajului, în spatele vizitiului, ca să stea astfel toată familia în „vehicul", pe „scăunele" - nevasta şi copiii, îmbrăcaţi în costume populare.
Aşa se iese pe poarta casei, în alaiul de căruţe din toată comunitatea, cu oameni zâmbitori şi bidivii ţanţoşi, mergând cu toţii spre biserică.
RITUAL UNIC IN ROMANIA
Într-un cartier din Târgovişte se practică un ritual unic. Ceva ciudat, în ziua de azi, când oraşul şi obiceiurile populare nu fac deloc „casă" bună. Şi totuşi se întâmplă, an de an, în comunitatea bulgară din cartierul Matei Voievod. Este un obicei „importat", de sute de ani în urmă, din sudul Dunării. În limba bulgară sărbătoarea se numește „Konski Velikden", însă traducerea „liberă", în limba română este Paştele Cailor.
„Doar aici, în Târgovişte, s-a păstrat până azi acest ritual", a spus Vasile Costache, preşedintele asociaţiei „Zaedno", adică „împreună", a celor 2.500 de etnici bulgari din acest cartier. Comunitatea bulgarilor din Târgovişte are o istorie care începe din 1851, când primele 57 de familii s-au aşezat în locul numit Herăstrău. E chiar actualul cartier Matei Voievod. Calul este aici, poate mai mult decât oriunde în România, la el acasă. „Noi socotim calul un membru al familiei", spune Vasile Costache.
„Cinstit praznic", spun bulgarii târgovişteni, salutându-se, când se întâlnesc, de Paştele Cailor, la biserica purtând hramul Sfântului Nifon.
Preotul ţine slujba, în română şi bulgară, în lăcaşul de cult, apoi iese afară şi binecuvântează animalele. Femeile scot câte o figurină din aluat de pâine, numită konceta. „Calul", din făină, drojdie şi sare, e rupt în două bucăţi egale. Jumătate este mâncată, pe loc, de bărbat - stâlpul casei, iar cealaltă jumătate e dată animalului.. După aceea, se pleacă, tot în alai de căruţe, spre locul unde va fi organizat concursul de măiestrie.
Dacă în această comunitate sunt vreo 200 de cai, cel mult 40 sunt înscrişi la întrecere, în fiecare an. Muncile câmpului sunt repetate acum pe „scena" din inima cartierului bulgăresc, pe strada unde se află sediul organizaţiei lor. Dar cine câştigă, până la urmă? „Noi, toţi", zic bulgarii din Târgovişte.
Articol Prof. Gherasim Argentina
DESPRE STAREA LIMBII ŞI A LITERATURII ROMÂNE
DEDICAŢIE: CELOR CU CARTEA ÎN MÂNĂ NĂSCUŢI
Cele câteva gânduri şi observaţii critice de mai jos se adresează, deopotrivă, părinţilor, elevilor, cadrelor didactice , ca şi tuturor acelora care, din întâmplare, citesc paginile acestei reviste, care, prin forma în care este redactată, poate fi un model de competenţă şi, chiar, performanţă lingvistică”.
Acest articol trebuie luat ca un eseu structurat al unor măsuri ameliorative întreprinse în şcoala noastră pentru a combate ascensiunea aproape agresivă a „stricătorilor de limbă”, pentru care limba maternă nu mai este „ o comoară / În adâncuri înfundată,/ Un şirag de piatră rară / Pe moşie revărsată”1, nici „ frumoasă şi de folos zăbavă”2, nici „ urnă sacră în care zace gata să învie sufletul poporului”3, ci o limbă în care se constată o invazie a hiperurbanismelor (dă, pă, în loc de pe) , anglicismelor aproape de nedescifrat ( cum ar fi: „time aut”, „leadership”, „time bielding”), mai ales în absenţa unor dicţionare care să traducă cuvintele, expresiile împrumutate din engleză, dar întrebuinţate frecvent mai ales în comunicare, o limbă în care construcţiile paronimice ( complement în loc de compliment, temporar în loc de temporal) şi pleonastice ( aversă de ploaie, prefer mai bine în loc de aversă, prefer) sunt la ele acasă, în care, se pare, că termenii argotici ( fiţos, fomist), sunt mult mai expresivi, o limbă în care o serie de încălcări de la normele limbii literare ( neutre de genul almanahe, succesuri în loc de almanahuri, succese; acuzative , precum cartea care am citit-o în loc de cartea pe care am citit-o; treceri de la conjugarea a II-a la A III-a , gen vor apare, a place taceţi în loc de vor apărea, ar plăcea, tăceţi; scrierea absolut haotică cu un I, doi sau chiar trei în cuvinte de genul noştrii, aceşti codrii, toţi codri, copii lor în loc de noştri, aceşti codri, toţi codrii, copiii lor ) au devenit flagrante.
Nu trebuie omis amănuntul semnificativ că limba este unul dintre sistemele de semne care asigură orice comunicare interpersonală, care nu mai trebuie să fie doar un scop în sine al educaţiei în spiritul comunicării, ci doar instrumentul acesteia, mai ales că de la 1 ianuarie 2007, limba română şi-a schimbat statutul în raport cu celelalte limbi ale ţărilor care aparţineau Uniunii Europene. În acest sens, lingvistul sue-
dez Alf Lombard a constatat că limba noastră este una dintre marile limbi europene, atât din punctul de vedere al numărului de vorbitori, cât şi datorită importanţei sale în planul comunicării culturale. De aceea este necesar ca exprimarea fiecăruia dintre noi să fie una corectă, conformă spuselor unuia dintre personalităţile culturii române: „Cugetarea românească / Are portul românesc”4.Într-adevăr, limba română este expresia cea mai cuprinzătoare a sufletului românesc, ea identificându-se cu existenţa milenară a poporului, cu modul său particular de a înţelege existenţa. Tot ea este aceea care a stat la baza literaturii artistice, o artă care are menirea de a conferi actului cunoaşterii un accentuat coeficient emoţional, dublând astfel influenţa raţiunii umane cu influenţa nemijlocită asupra sentimentelor. Şi pentru ca valenţele sale expresive să nu se piardă a fost concretizată artistic în acele „ frumoase cărţi, încet gândite, gingaş cumpănite”5, o CARTE de care mulţi dintre noi s-au îndepărtat.
Dar, pentru ca reapropierea de carte să devină o deprindere zilnică şi, mai mult, ca plăcerea de a citi să devină o necesitate dorită şi trăită, ea trebuie cultivată înainte chiar de invăţarea alfabetului, prin preocuparea permanentă a părinţilor de a-i obişnui cu frumuseţea inegalabilă a lecturilor de basme şi povestiri .
Familia reprezintă deci, primul mediu de viaţă, social şi cultural, al copilului şi, prin valorile pe care aceasta le transmite, pune bazele dezvoltării sale intelectuale, morale şi estetice. Că este aşa, este suficient să ne gândim la modelul Smarandei Creangă, mama marelui nostru scriitor care, în inegalabilele sale “Amintiri din copilărie”notează: „Şi când învăţam eu la şcoală, mama învăţa cu mine acasă şi citea acum la ceaslov, la psaltire şi Alexandria mai bine decât mine şi se bucura grozav când vedea că mă trag la carte“. La vârsta preşcolară, lecturile mamei sau ale tatălui, în anumite momente ale zilei, îndeosebi înainte de culcare, constituie cea mai bună modalitate de a stabili primele contacte cu lumea cărţilor. La vârsta primei şcolarităţi, părintele trebuie să lecturile recomandate de învăţător. Lectura făcută de părinte, discutarea cărţilor citite, dotarea bibliotecii personale constituie câţiva paşi ai unei campanii pedagogice a familiei pentru a cultiva în copil gustul pentru lectură. În ciclurile primar şi gimnazial, şi mai târziu în anii de liceu, elevii dobândesc cunoştinţe care pun bazele culturii către care aspiră un număr însemnat de tineri.
Iată de ce, în unele şcoli, acţiunea de stimulare, îndrumare şi control a lecturii elevilor reprezintă o mare provocare. Rolul cel mai important în a-i determina pe elevi să citească îi revine mai întâi învăţătorului şi apoi profesorului de limba şi literatura română.
Întrucât lectura este „un eveniment al cunoaşterii“, studiul cărţilor de către elevi impune organizarea, îndrumarea şi supravegherea de către profesori, întocmirea listelor bibliografice, controlul cititului, al lecturii, folosirea acesteia etc. Mulţi profesori, însă, se confruntă cu o realitate care adeseori îi descumpăneşte: elevii lor nu citesc, nu valorizează lectura, într-un cuvânt nu se simt motivaţi pentru acest efort intelectual.
Elevii care nu citesc sunt prinşi într-un cerc vicios: citesc cu greutate, nu le place să citească, nu citesc mult, nu înţeleg ceea ce citesc.
Elevii care nu citesc sunt prinşi într-un cerc vicios: citesc cu greutate, nu le place să citească, nu citesc mult, nu înţeleg ceea ce citesc.
Pentru a transforma elevii în cititori mai buni este nevoie de o viziune integratoare, de o regie, de „o punere în scenă”, regizorul aşteptat fiind profesorul. Un prim pas al acestei puneri în scenă este clarificarea ţintelor lecturii în şcoală, a competenţelor şi atitudinilor pe care profesorul îşi propune, conform programei, să le formeze prin studiul literaturii. Scopul studiului literaturii în şcoală este formarea unor abilităţi (competenţe) pentru diverse tipuri de lectură: lectura de informare, lectura de plăcere, lectura instituţionalizată.
Acesta este unul din motivele pentru care, în şcoala noastră, au fost propuse mai multe opţionale în cadrul
ariei curriculare LIMBĂ ŞI COMUNICARE, alese, în fiecare an atât de elevi, cât şi de părinti care au înţeles
să contribuie la “creşterea limbii româneşti şi-a patriei cinstire6”:
Teorie şi stilistică; Cuvântul-expresie,conţinut, formă; Dificultăţi ale analizei gramaticale .
Ultimul opţional propus se numeşte Competenţa lingvistică, factor al dezvoltării personalităţii umane.
Necesitatea unui asemenea opţional este evidentă, mai ales că prin activităţile de învăţare specifice disciplinei se vor însuşi cunoştinţe legate de vocabular, gramatică funcţională, acte de vorbire, interacţiuni verbale, texte literare si texte non-literare, se vor contura deprinderi, precum: comunicarea orală şi scrisă într-o varietate de situaţii; monitorizarea şi adaptarea propriei comunicări la cerinţele situaţiei; căutarea şi procesarea informaţiei; folosirea resurselor; formularea şi exprimarea unor argumente orale şi scrise în mod convingător, adecvat contextului şi se vor forma atitudini ca: deschiderea pentru dialog constructiv; manifestarea dorinţei şi a interesului de a promova interacţiunea cu ceilalţi; conştientizarea impactului limbajului asupra celorlalţi; înţelegerea limbajului în mod pozitiv, responsabil din punct de vedere social.
Realitatea confirmă faptul că, în şcoală, competenţa de comunicare a elevilor la toate celelalte discipline şi, implicit, comprehensiunea cunoştinţelor de specialitate, se realizează parţial în cadrul orelor de română, prin segmentul de vocabular, dar şi prin însuşirea logicii discursului, în diferite stiluri funcţionale. Este evident rolul instrumental pe care limba română îl are în dobândirea de către elev a competenţei lingvistice, capabile să-i permită abordarea tuturor registrelor limbii, în dimensiunile specifice comunicării, vizând înţelegerea şi producerea de text, atât în componenta scrisă, cât şi în componenta orală
Optionalul se pliază recomandării Parlamentului şi a Consiliului European, 2006, cu titlul Competenţe-cheie pentru învăţământul pe tot parcursul vieţii - Cadrul European de Referinţă: „ Comunicarea este abilitatea de a exprima şi de a interpreta concepte, gânduri, sentimente, fapte şi opinii, atât în formă scrisă, cât şi orală ( ascultare, vorbire, citire şi scriere), şi de a interacţiona lingvistic adecvat şi creativ, în diverse contexte sociale şi culturale: în educaţie şi formare, la muncă, acasă şi în timpul liber.”
Nu trebuie omis amănuntul semnificativ că limba este unul dintre sistemele de semne care asigură orice comunicare interpersonală, care nu mai trebuie să fie doar un scop în sine al educaţiei în spiritul comunicării, ci doar instrumentul acesteia, mai ales că de la 1 ianuarie 2007, limba română şi-a schimbat statutul în raport cu celelalte limbi ale ţărilor care aparţineau Uniunii Europene. În acest sens, lingvistul suedez Alf Lombard a constatat că limba noastră este una dintre marile limbi europene, atât din punctul de vedere al numărului de vorbitori, cât şi datorită importanţei sale în planul comunicării culturale, vorbitorii acesteia fiind împrăştiaşi pe mai multe continente.
Prin urmare, competenţa de comunicare îşi extinde sfera în competenţa culturală, care înseamnă crearea unui sistem de valori specific acelei comunităţi căreia îi aparţine fiecare individ.. Cultura asigură deschiderea spre valorile celuilalt, facilitând atitudinea de respect şi de comparare cu valorile proprii şi naţionale, având un efect modelator asupra personalităţii umane.
Nu este lipsit de importanţă faptul că au fost iniţiate, aflându-se în plin proces de desfăşurare, două proiecte de anvergură şi, sperăm noi, cu un feedback pozitiv în rândul elevilor şcolii noastre, ale altor unităţi şcolare cu care am devenit parteneri, în rândul unor instituţii de educaţie şi cultură,în media locală.
Formarea interesului şi gustului pentru lectură la elevii din ciclul primar, proiect educaţional iniţiat de doamnele învăţătoare Munteanu Elena si Goşman Cornelia, convinse fiind că unele activităţi, precum
cluburile cărţii şi sărbătoarea lecturii sunt căi de stimulare a interesului copiilor pentru citit. Ele aduc onoare copiilor care citesc, arătând, încă o dată, că beneficiile lecturii sunt multiple, mai ales când interacţionează cu ceilalţi membri ai comunităţii. Iată câteva dintre temele desfăşurate în perioada ianuarie – mai 2010:
· Biblioteca – punct de atracţie pentru micul cititor (vizită la bibliotecă, consultarea listei de lecturi din fondul de carte existent, completarea fişei de împrumut);
· Clubul de lectură în parteneriat (clasele partenere se întâlnesc şi discută despre conţinutul lecturii, personaje, fac studii de caz, exprimă păreri personale, inventariază ideile pe postere tip „Dragon”);
· Clubul cărţii de prânz (elevii din fiecare clasă, 15 minute, citesc alături de învăţător o lectură la alegere. Clasele partenere se întâlnesc pentru a-şi prezenta reciproc rezultatele lecturii şi pentru a împărţi opinii în legătură cu acţiunea desfăşurată);
· Oameni care dau viaţă cărţilor ( întâlniri cu scriitori tulceni, un editor, un librar);
· Sărbătoarea lecturii (concurs pe teme literare, carnaval)
. Doamna prof. Micu Aneta, în colaborare cu prof. Gherasim Argentina, prof. Dima Iuliana-Carmen, prof. Sandu Daniela şi înv. Petre Adelina, a elaborat proiectul “Fascinaţia cuvintelor”, un proiect cultural-artistic şi de cetăţenie democratică.
În cadrul proiectului au fost realizate două activităţi: “Poveste magică de Crăciun” (creaţie literară/expoziţie) şi “Calendarul micilor artişti ai Şcolii Nr. 5” (compoziţii bazate pe tipuri diferite de comunicare scrisă pentru realizarea produsului, un calendar personalizat al şcolii pe anul 2010).
P e 4 decembrie 2009, am sărbătorit Ziua Şcolii, avându-l ca invitat pe Arhiepiscopul Tulcei, preot Ispas Romeo Gabriel, care a oficiat slujba de sfinţire a şcolii. Pe 13 ianuarie 2010, elevii claselor V-VIII au sărbătorit naşterea marelui poet naţional, Mihai Eminescu. Programul a fost alcătuit din cântece pe versurile unor poezii cunoscute şi recitarea unor poezii în limba română, limba engleză, limba franceză, limba latină şi limba macedoneană. Pe 14 ianuarie 2010, şcoala noastră a participat la Palatul Copiilor , în cadrul programului “Eminescu la ceas aniversar”. Acţiunea a fost filmată de televiziunea locală şi au participat şi reprezentanţi ai presei locale.
Pe de altă parte, activităţile de producere a mesajelor orale şi scrise pe marginea textelor discutate în clasă au o pondere importantă în cadrul orelor de literatură pentru că ele demonstrează nivelul abilităţilor de înţelegere, analiză şi interpretare ale fiecărui elev. Rolul educatorului este de a urmări nu numai „cât”, ci şi „ce” şi „cum” citesc elevii săi. Am auzit destule voci care pledează pentru lectura rapidă, „cu ochiul”, parcurgând textul prin citire verticală sau oblică. Sunt de părere că o astfel de lectură nu contribuie cu nimic la cultura generală a elevilor. Nu numărul mare de cărţi citite contează, ci valoarea artistică şi educativă a acestora.
Misiunea şcolii de a-i stimula pe elevi să citească este cu atât mai grea, cu cât în unele familii nu există modele. Şi ce poate fi mai mulţumitor pentru un dascăl, decât atunci când vede în elevii săi adepţi ai cititului, consumatori pasionaţi de lectură, care pot să înţeleagă ceea ce citesc, să deosebească ceea ce e bun, util şi educativ de ceea ce e rău şi dăunător, să-şi formuleze clar o opinie despre cartea citită, pentru că nu numărul mare de cărţi citite contează, ci valoarea artistică şi educativă a acestora. Lectura dezvoltă vocabularul elevilor, apelează la imaginaţia copiilor, mobilizează procesele intelectuale şi duce la creşterea capacităţii de participare emoţională la propria acţiune de creaţie. Lectura duce la dezvoltarea proceselor intelectuale superioare celor de tip reproductiv, în mod deosebit a proceselor memorial-logice, a imaginaţiei şi a gândirii creatoare.’
Paul Cornea spunea în lucrarea sa Introducere în teoria lecturii „…că nici computerul, nici televizorul nu vor duce la dispariţia cărţii, că lectura va continua să joace un rol cardinal în viaţa oamenilor, că accelerarea progresului tehnic va fi mereu însoţită de remedierea compensatoare a unui spaţiu liber pentru închipuire, visare şi căutare de sens…”, iar Constantin Noica, în Cuvânt împreună despre rostirea românească) definea la modul metaforic relaţia sacru-profan: „ Toată viaţa şi toată societatea, laolaltă cu toată cultura, sunt o chestiune de comunicare; dar sunt totodată şi una de cuminecare. (…) Comunicarea e de date, de semnale sau chiar de semnificaţii; cuminecarea e de subînţelesuri.”
____________________________________________
1. Alexei Mateevici
2. Miron Costin
3. Mihail Sadoveanu
4. Bogdan- Petriceicu Hasdeu
5. Tudor Arghezi
6. Ienăchiţă Văcărescu
