Dramaturgie sau despre prima dragoste...

Aceasta sectiune este dedicata dramaturgiei sau teatrului de orice factura. 
Incep tot eu si recomand |Eugene O'Neill,  laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1936. 
Motivatia juriului Premiilor Nobel a fost cat se poate de graitoare; "pentru puterea, onestitatea și emoțiile profunde ale operelor sale dramatice, care întruchipează o concepție originală a tragediei". 

Marea pasiunea lui O'Neill a fost aceea de a scormoni omul si pe el insusi si de a se stradui sa inteleaga ce este omul A fost un poet inzestrat care si-a pus poezia mai curand in perceperea lucrurilor si in arhitectonica sa decat in cuvinte- multumindu-se sa le lase atat de exaxte si expresive pe cat le-a putut fauri. Poezia este, in fond, o putere de < a crea >, este spiritul creator al tuturor artelor- nu doar un aranjament  de cuvinte, asa cum isi inchipuie atatia. " ( citat dupa John Gassner , Theatre at the Crossroads, p.241)
  • Bound East for Cardiff - (Îmbarcat pentru Cardiff), (1916)
  • The Moon of the Caribbees - (Luna Caraibilor), (1918)
  • Beyond the Horizon - (Dincolo de orizont), (1920) (premiul Pulitzer, 1920)
  • The Emperor Jones - (Împăratul Jones), (1920)
  • Anna Christie, 1921 (premiul Pulitzer, 1922)
  • The Hairy Ape - (Maimuța păroasă), (1922)
  • Desire Under the Elms - (Patima de sub ulmi), (1924)
  • The Great God Brown - (Marele zeu Brown), (1926)
  • Marco Millions, (1927)
  • Strange Interlude - (Straniul interludiu), 1928
  • Mourning Becomes Electra - (Din jale se întrupează Electra), (1931)
  • Ah, Wilderness! - (O, sălbăticie!), (1933)
  • A Moon for the Misbegotten - (Luna dezmoșteniților), (1943)
  • The Iceman Cometh - (Vine omul cu gheața), (1946)
  • Long Day's Journey Into Night - (Lungul drum al zilei către noapte), (1956) (premiul Pulitzer,1957)
  • A Touch of the Poet - (Fire de poet), (1958)
  • More Stately Mansions (1967)
    As mai vrea sa va povestesc si despre George Bernard Show
    George Bernard Shaw (n. 26 iulie 1856, Dublin - d. 2 noiembrie 1950, Ayot Saint Lawrence) a fost un scriitor irlandez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1925, considerat de unii critici ca unul din cei mai importanți dramaturgi de limbă engleză de la William Shakespeare. Shaw s-a făcut cunoscut atât ca autor de piese de teatru, cât și în calitate de critic de artă și publicist politic.
    Motivatia Premiului Nobel; pentru opera sa care este marcată de idealism și umanitate, pentru satira sa stimulatoare plină de multe ori de o singulară frumusețe poetică

    Opera

    În opoziție cu dramaturgia superficială a epocii, Bernard Shaw l-a luat ca model pe Ibsen, în care vedea pe unul dintre cei mai mari maeștri ai artei realiste. Dar spre deosebire de Ibsen, al cărui teatru avea mai mult un caracter tragic, Shaw era înclinat spre umor și satiră, creând situații care uimesc la început prin caracterul lor neobișnuit. Oricât de paradoxale ar fi însă, ele conțin, în fond, conflicte din viața reală, redate de autor cu multă finețe. Shaw smulge măștile, dezvăluind contradicțiile flagrante ale vieții. În majoritatea pieselor lui, problema este pusă și rezolvată nu prin acțiune, ci prin replicile spirituale ale personajelor, care vorbesc deschis despre diferite aspecte din viața societății. Procedeul preferat al scriitorului este paradoxul. Sub masca unui bufon, el caută astfel să expună publicului adevăruri amare, îmbrăcându-le în forma unor paradoxuri pline de haz.


    "Piese neplăcute" (Plays Unpleasant)
    Shaw și-a intitulat primul ciclu de opere dramatice "Piese neplăcute" (Unpleasant Plays). Publicului i se înfățișează "nu numai comedia și tragedia caracterelor sau destinelor individuale, ci și acele grozăvii sociale care sunt o urmare a faptului că englezul mijlociu, simplu, oricât de amabil ar fi în viața personală, ca cetățean închide ochii asupra celor mai josnice abuzuri..."

    "Piese plăcute" (Plays Pleasant)

    Shaw arată că de-a-lungul secolelor au fost create tot felul de iluzii romantice pentru a se înfrumuseța realitatea. Ori, scopul pe care și l-a propus el în "Piesele plăcute" (Pleasant Plays) a fost tocmai de a spulbera aceste iluzii, de a sădi în oameni o concepție lucidă asupra diferitelor fenomene ale vieții.

    "Trei piese pentru puritani" (Three Plays for Puritans)

    Perioada până la primul război mondial

    Piese cu conținut filozofic

    Comedii

    • "Maiorul Barbara" (Major Barbara, 1905)
    • "Căsătoria" (Getting Married, 1908)
    • "Mezalianța" (Misalliance, 1910)
    • "Androcle și leul" (Androcles and the Lion, 1912)
    • "Pygmalion" (Pygmalion, 1912), piesă devenită foarte populară ca musical în prelucrarea lui David Lean sub numele My Fair Lady.

    Opera tardivă

    • "Casa inimilor sfărâmate" (Heartbreak House, 1919)
    • "Înapoi la Matusalem" (Back to Methuselah, 1921)
    • "Sfânta Ioana" (Saint Joan, 1923), în care înfățișează în mod critic procesul și condamnarea eroinei franceze Jeanne d'Arc. Pentru această piesă i se conferă în 1925 Premiul Nobel pentru literatură.
    • "Căruța cu mere" (The Apple Cart, 1929)
    • "Prea adevărat ca să fie frumos" (Too True to be Good, 1932)
    • "La strâmtoare" (On the Rocks, 1933)
    • "Prostănacul din insulele neașteptate" (Simpleton of the Unexpected Isles, 1936)
    • "În zilele de aur ale bunului rege Carol" (In the Golden Days of Good King Charles, 1936)

    Corespondență

    Pe lângă schimbul de scrisori cu personalități ale epocii sale, în special literați sau oameni politici, corespondența lui Bernard Shaw cu actrițele Ellen Terry și Mrs. Parick Cambell a rămas ca exemplu al genului epistolar, dezvăluind și multe întâmplări inedite petrecute în timpul îndelungatei sale vieți.
    Iar daca pana acum v-am vorbit despre autori se cade sa va recomand si o piesa, una nu tocmai usor digerabila dar uimitoare in cel mai adevart sens al cuvantului, anume Cui ii e frica de Virginia Woolf.
    Piesa lui Edward Albee  trimite parodic la cantecelul Who's afraid of the big bad wolf? din Cei trei purcelusi dar si la scriitoarea Virginia Woolf a carei opera analiza transformarile emotionale ale personajelor. In centrul actiunii ii avem pe Martha si George -un cuplu burghez de varsta a doua. Intorsi in cursul noptii de la o petrecere impreuna cu un alt cuplu tanar, cei doi incep sa-si prezinte dramatic acumularile de resentimente reciproce in fata musafirilor uimiti. Sub aburii alcoolului, Martha reproseaza cinic lipsa de ambitie a sotului care nu s-a ridicat la asteptarile ei dar s-a indreptat spre bautura.
    Atacat, George incearca sa dea sfaturi tinerilor din propria sa experienta dezamagitoare. Discutiile dintre ei penduleaza intre sadism si umilire, tortura si amuzament (pretind ca totul este doar un joc) la care Nick si Honey sunt simpli martori. Odata cu rasaritul soarelui, Martha si George isi reiau imaginea aparenta de cuplu perfect, recunoascand ca le este frica de Virginia Woolf.

    Abonați-vă la: Postări (Atom)